Avem o dilemă și nu se întrevede pe moment o alternativă. Cum facem? Simplu, ne informăm, analizăm datele problemei și după aia luăm decizia corectă.
Vom prezenta niște exemplificări, după care venim și cu ceva păreri, rămâne să vedem dacă sunt și soluțiile la final.
Neperformanța lucrătorului și culpabilizarea/victimizarea lui
Pleacă de la educație și de la o falsă premisă indusă în mentalul colectiv, potrivit căreia românul e leneș, bețiv și contraproductiv la locul de muncă. El ajunge să creadă că e suficient că are un job, că trebuie să muncească cât șapte și să se mulțumească cu, eventual, salariul minim pe economie.
Cum procedăm, atunci când ni se spune de către diverși indivizi, la serviciu, că trebuie să fim mulțumiți că avem acest loc de muncă la care trebuie să acceptăm aproape orice, pentru că sunt „100 la poartă” și pentru că „pe XX ale lunii cardul se umflă”? Ne uităm în Sf. Scriptură a muncii (Codul muncii) și în alte izvoare de informare în care scrie că avem și drepturi, pe lângă obligații.
Mai aflăm că nu e de datoria nimănui să muncească în plus pentru că „nu sunt oameni”, neavând responsabilități la nivel de management al resursei umane, și nici să suplinească prin munca lui lipsa personalului. Și că acel card de salariu „se umflă” nu datorită șefului veșnic deținător al dreptății absolute, ci datorită muncii prestate.
Sindicatele. Implicare și cameleonism
O lege nedezbătută prin procedura obișnuită, ci prin asumare de către guvernul Poc (acel pitic frustrat. proaspăt căzut în cap la emisiunea răposatului Andrei Gheorghe) a dus la eliminarea unor drepturi și la ciuntirea puterii de negociere a sindicatelor. La asta s-a adăugat și eliminarea sindicatelor de la dialogul social de către actualul prim-ministru, acea persoană cu minte puțină, lexic sărac și nesimțire maximă.
La asta se adaugă și cameleonismul sindicatelor galbene, adică ăia care ulterior s-au vândut pe funcții și au mimat sindicalismul.
Cum facem? Ne informăm, în primul rând și pe urmă trebuie să luăm atitudine. Tăcerea e similară duplicitarismului. S-a întâmplat la Wizz Air, locul unde angajatorul a dat afară 20 de membri de sindicat, pentru motive inventate. Ulterior, instanța de judecată a decis că demiterile au fost pe motiv de apartenență sindicală și firma a trebuit să plătească amendă, salariile restante celor concediați și să-i reangajeze. La Poarta Albă a fost un episod asemănător, cu sindicatul Frăția, actualmente SINPEN 2016 Constanța. QED – à propos de sindicatele galbene.
Imixtiuni în activități sindicale. Relația angajat – angajator
E posibil să fie ceva derapaje și în zona asta. Adică, tocmai persoane care fac parte din personalul sindicalizat, dar mai degrabă cu cameleonismul sindical, au pretenția subțire, de a da nouă, lecții de … sindicalism. Ne abordează membrii, le pun întrebări, le cer declarații sau retractări referitor la acțiunile de protest. De ce fac asta? Chipurile, din grija față de membrii noștri de sindicat, de a nu-și pierde încrederea în „mișcarea sindicală”.
Păi, Cum facem? Angajatorul e reprezentat de către director, iar sindicatul de președintele acestuia. Relația angajat-angajator se derulează prin acești doi reprezentanți, așa după cum e definită ea prin Acordul colectiv.
În nici un caz de către directorii adjuncți, șeful/șefii de tură, de serviciu, ori de birou. Non capisci?
Soluții
Sunt, depinde doar de implicarea membrilor de sindicat. Dialog social, acțiuni de protest și declanșarea conflictului de muncă. Dacă dialogul social eșuează, rămâne de tranșat conflictul de muncă în instanță. Ca la Wizz Air.
