Trofeul „Prejudiciul nerecuperat” a ajuns la Penitenciarul Rahova, unde este închis Radu Mazăre, câștigătorul Galei Declic Starea Prejudiciului. Simbolic, bineînțeles, pentru că e interzis să intri în penitenciar cu astfel de obiecte. Da, la Penitenciarul Rahova, acolo unde o sluguță de director a gratificat recent pe unul dintre ciorditori cu o zi de învoire.
În clasamentul ciordelilor nerecuperate au mai fost și:
Ne scrie o colega despre acordarea controversatului 50% și chiar a insistat să publicăm ceea ce spune. N-am vrut inițial sa postez pentru a nu se înțelege greșit mesajul.
Trăiască ai noștri și cei 50% —
Mai jos mesajul:
”Ca în fiecare an, criteriile de acordare a majorării de 50% pentru misiuni speciale și lucrări de excepție sunt neclare. Unii primesc, alții nu. Din cate am observat, poți primi 50% dacă ești la sufletul conducerii, dacă ai maximum un an vechime în sistem, dacă refuzi să intri în serviciu într-un post anume, pe motiv ca „nu am făcut niciodată pe alt post”, dacă mami și tati lucrează în sistem, dacă te pricepi să împachetezi frumos o minciuna și să o duci mai departe.
Odată îndeplinite aceste criterii, te califici pentru bonusul de 50%. Bingo!
Desigur, exista și cazuri în care se beneficiază de 50% pe buna dreptate ,dar foarte puține totuși. Le poți numără pe degete pentru ca na…..trebuie sa mai dea și de ochii lumii.
Dilema mea este următoarea:
-Oare colegi cu vechime de peste 20 de ani, nu ar merita 50%?
-Oare supraveghetorul ala de pe secție, care în timpul serviciului devine maratonist, deschizător de uși, magician, medic, psiholog, asistent social, s.a.m.d nu ar merita 50%? Întreb și eu, nu de alta, dar face munca cat 3 fișe a postului.
-Oare colegii care stau 12 ore, neschimbați în posturile de paza, nu ar merita 50%? Și el muncește fără pauză tot din lipsa rezervelor.
-Oare colegii de la punctele de lucru, care îndură gerul și canicula, care mănâncă direct pe pământ, care își fac nevoile ca în evul mediu, pentru ca nu interesează pe nimeni că punctele de lucru se înființează fără minime masuri de igienă și protecție a sănătății, nu ar merita 50%? Ei sunt cei din urma care umplu visteriile ANP-ului ca să fie bani de majorări.
Îmi cer scuze dacă am omis pe cineva, nu a fost cu intenție. Toți cei care știți că meritați, să fiți mândri de voi!
Trăiască ai noștri! ”
Articol preluat de pe Penitenciarul.ro
Recursul compensatoriu, alături de modificările aduce legilor justiției, au generat inechitate socială, favorizând infractorii, în detrimentul victimelor. E constatarea la care au ajuns atât societatea civilă și organizațiile nonguvernamentale, cât, mai ales, forurile europene.
Actualmente, ANP nu este capabilă sa-și protejeze angajații de actele repetate de agresiune ale deținuților. Nu a susținut în mod convingător majorarea pedepselor pentru ultraj, ba mai mult decât atât a venit cu pseudo măsuri gen cursuri: Prevenirea în 5 minute, Planul de Implementare a Strategiei de reducere a comportamentelor agresive, Curs de comunicare pentru personalul care desfășoară activități cu deținuții dificili și cu afecțiuni psihice.
Cetățeanul de rând nu se mai simte protejat, și sunt destule cazuri în care a simțit pe pielea lui generozitatea guvernamentală intitulată recurs compensatoriu, care a revărsat pe străzi mii de infractori. Când unul dintre beneficiarii recursului compensatoriu, te atacă pe stradă, în holul blocului sau în propria locuință, mai mult ca sigur ajungi să îți pui destule întrebări privind modul în care statul promovează principiul constituțional – cetățenii sunt egali în drepturi.
Nici despre angajații de penitenciare nu putem spune că se simt în siguranță. Atunci, cine se simte, totuși, în siguranță? Doar relația ANP – deținuți, se pare că se zbenguie prin copacul fericirii și al încrederii. Aflăm asta dintr-o scrisoare anonimă din care suntem invitați să participăm la un festival unde actorii sunt niște deținuți care, asemenea eroilor din povești, se vor da de trei ori peste cap și se vor descătușa, prin cultură.
Se pare că în biroul din Maria Ghiculeasa, în oglinda retrovizoare, infractorii sunt de fapt și actori, angajații – niște ipohondri, incompetența și nepotismul nu sunt decât excepții și corupția e într-un nor de praf, undeva, pe fugă, aproape că nu se mai vede.
Ne pare rău pentru că nu putem da curs invitației de mai sus, dar avem și noi un ipotetic model de scrisoare:
Sindromul Münchausen prin transfer (by proxy – MSP), este o tulburare psihică a unui adult față de propriul copil prin provocarea deliberată de boli. Prezentându-se întotdeauna foarte îngrijorat și protector el va falsifica istoricul bolii copilului și-i va acuza afecțiuni grave, provocate sau simulate, mutilări, etc.
Văzând relația angajator-angajat de la Poarta-Albă, am face o nedreaptă și nepotrivită extrapolare a sindromului Münchausen prin transfer, considerând angajatorul un agresor care încearcă să-l facă să creadă pe angajat că este nepriceput ori incompetent, și c-ar purta întreaga vină. Sau nu?
Să luăm câteva exemple:
Există prostul obicei de a se cere bani angajaților pentru becuri, consumabile, ajungându-se la cca 100-120 lei / schimb. Șeful secției exterioare are el o problemă în a determina subordonații să creadă că au datoria de a se subroga în obligațiile angajatorului. N-are o problemă însă când schimbă programul de lucru după bunul plac, și nici să amintească în treacăt, subordonaților, că acum funcționează comisia de disciplină, poate le va dispărea orice urmă de reticență și vor participa bucuros la chetă.
Te pensionezi și vezi că lipsește din calcul norma de echipare, fără vreo explicație logică. Pe urmă, la vreo lună distanță, ești chemat din nou să semnezi, pentru că dosarul e returnat de la ANP pentru calcul . . . greșit. Proaspătul/Proaspeții pensionar(i) ar trebui să-și ceară scuze, nu, pentru că oricum sectorul financiar are prea mult de lucru și sunt, numeric, puțini. Mai greșește omul, au fost cazuri când s-a făcut eronat un dosar de pensionare și de două ori. Curat ghinion.
Hotărâri judecătorești ignorateSunt de fapt două: una cu drepturi salariile (sporurile pierdute pe perioada concediului de odihnă) și cealaltă pe L544 privind liberul acces la informațiile de interes public. Bani sunt, nu e voință. Pardon, e voință maximă la 50%, pentru cine manageriază bine.
Exact pe calapodul guvernamental, unde cohorte de rude, pile, etc. nu muncesc, dar iau salarii pe munca altora. Pe principiul „pentru că putem”, într-o miserupeală supremă. Dar astea nu merg la infinit. Poate după 10 noiembrie se mai schimbă puțin atitudinea. Ce ziceți?
Șefii de tură sunt „rotiți” exact ca bilele la 6/49. Problema e că în noiembrie, un șef de tură „rotit” are de făcut două evaluări : una pentru schimbul pe care l-a părăsit cu regret în noiembrie, cealaltă, intermediară, pentru schimbul pe care îl păstorește pentru două luni. Cine știe, poate până în decembrie 2020.
Condiții meteo nefavorabile – condiții de muncă, idemSe strică vremea și apare fenomenul de ceață, temperaturi scăzute pe timp de noapte, umezeală, vizibilitate scăzută. Cine face pază pe perimetru, știe că primește dispoziție să se dea jos din post, și să stea la sol. Cam nasol.
Ar putea fi amenajate însă niște posturi la sol, în ideea că sunt totuși angajați și după o noapte sau mai multe de stat în picioare în frig și în umezeală se întrevăd spitalizări la orizont.
Resursa umană trebuie folosită, așa este, dar nu la blană, totuși.
Tot la secția exterioară. Cine e la escorte și e la dispoziție, trebuie să-și schimbe programul. Nicio problemă, însă nu oricum. Se poate cu decontarea carburantului, dacă tot nu asigurați transport pe ruta Medgidia – Valu lui Traian? Păi transport în comun, este, dar nu se sincronizează la plecare cu programul. Sau poate faceți, d-le șef, un contract cu o firmă de transport în comun, care să asigure transportul la schimburi și la 8 ore? Fără vreo chetă în plus, bineînțeles.
