National treasure


drapel

    istorie-si-mit

      De multe ori am sesizat perplexitatea omului de rând și dificultatea în a formula un răspuns la întrebarea Ce semnificație are pentru dumneavoastră ziua de 1 Decembrie? Și nu vorbesc acum neapărat despre oamenii din mediul rural, care ies din birturi după ce au consumat oarece, pe datorie.

     Nu vorbesc nici despre discursurile patriotarde, sau de paradele costisitoare care au loc de Ziua Națională a României. Nici de fasolea cu ciolan, de după. Despre sentimentul identității naționale – între mit și realitate.

    Vorbesc despre starea de spirit care ar trebui să declanșeze sentimentul de mândrie națională în inima fiecărui român, care se află în spațiul geografic românesc, sau în oricare altă parte a lumii. Și despre faptul că orice subfinanțare a învățământului, cercetării, educației, poate fi privit ca un veritabil atac la identitatea națională.

    Orice subfinanțare a sistemului de ordine publică și siguranță națională poate trezi suspiciunea unei acțiuni deliberate de slăbire a siguranței naționale? Ne putem permite toate astea ca națiune?

     Pentru toți colegii din penitenciare și nu numai, care au în inimi drapelul național, nu le pot spune decât „La Mulți Ani” de 1 Decembrie. Și să sperăm că modificarea statutului ne va aduce și mult dorita identitate profesională și îndreptatrea multor abuzuri cuprinse prin OMJ-urile, ilegale în marea lor majoritate, încă necontestate la CCR.

9 răspunsuri la „National treasure”

  1. BREAKING NEWS: Un coleg, agent de la penitenciarul Pelendava, CATALIN COJOCARU a reusit sa sesizeze C.C.R. pe neconstitutionalitatea OMJ privind evaluarea profesionala a f.p.s.s! se va repeta exact acelasi lucru ca si in cazul comisiei de disciplina- suspendarea!

    Felicitari domnule COJOCARU!

    Apreciat de 1 persoană

      1. Jurnalistul de investigații Mihai Eminescu scria acum peste un secol: „corupția e mijlocul cel mai lesnicios de trăi în România. Acesta este spiritul cel rău care desface societățile românești și le nimicește pân-în sfârșit; acesta este veninul care dă loc la mișcări sociale și la nemulțumire … contribuie a destrăma spiritul public, a-l face să nu mai crează nici în drept, nici în bine, a nu mai aștepta nimic de la muncă, totul de la tertip și de la apucătură…

        Nimic nu e mai periculos pentru conștiința unui popor decât priveliștea corupției și a nulității recompensate…. Această priveliște îi ia poporului încrederea în valoarea muncii și în siguranța înaintării prin merit. Dându-le zilnic exemplu că, fără a ști ceva și fără a fi muncit, cineva poate ajunge bogat și om cu vază… contagiul intelectual devine din endemic epid”!
        Nulitati recompensate va suna cumva cunoscuta exprimarea: cumva un director imputernicit la Braila? cumva un alt director imputernicit la Braila in prezent sef birou resurse umane tot imputernicit? la Galati fostul si actualul imputernicit resurse umane va spune ceva? dar de suita de directori neputinciosi de la Galati : DITA, ALEXANDRU, FEODOROF, Ionescu, etc, ce aveti a zice?
        Daca si in unitatea dvs. gasiti – nulitati recompensate- nominalizati-le!

        Apreciază

        1. O putem nominaliza pe domna comisar sef TOPALA EMILIA la Poarta-Alba de exemplu,cea care nu vrea sa vada abuzurile in forma continuata savarsite de catre subordonatii sai cu functii de conducere,cea care sa nu uitam ca ridica foarte multe semne de intrebare in ceea ce priveste modul in care si-a dobandit functia de director adjunct socio-educativ cu fostul director Dinca in comisia de examinare

          Apreciază

        2. la solutionarea contesatilor depuse in cadrul concursului de director dl presedinte al FSANP a constatat din nou incalcarea flagranta a unui ordin de ministru, ceea ce ne duce din nou cu gandul la posibila producere a unei infractiuni de negligenta si abuz in serviciu ale membrilor comisiei.. bine , bine am vazut asta dara mai departe faci ceva domn’ presedinte sau nu aveti curaj? macar acum cand parasiti functia faceti-o cu demnitate! patru ani ati facut destul pantofii sefilor din ANP!

          Apreciază

      2. Ei na, comisia nu a respectat OMJ …. , vezi doamne ce a descoperit dl. Schiopu. Dar cand au respectat ceva , sunt profesionisti cu experienta in domeniu. Iftinca ….. niste ipocriti, Vulpe un fudul impertinent, fals si lacom de putere.

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.