Despre universul etern al prostiei


   prostia

     Wikipedia ne dezvăluie câteva din tainele prostiei eterne, în viziunea lui Carlo Maria CipollaThe Basic Laws of Human Stupidity.

     Redăm mai jos quintesența prostiei umane, văzută de un blogger.

    „Prima lege a prostiei – Omul subestimează numărul idioților care-l înconjoară.
    Sună ca o banalitate și un snobism șters, dar viața ne dovedește contrariul. Oricât de mult nu ați aprecia pe cineva, vă veți ciocni de următoarea situație: omul care arăta deștept și rational se adeverește a fi un idot nemaiîntâlnit. Proștii apar întotdeauna în cele mai nepotrivite locuri și la cel mai nepotrivit moment, ca să dea toate planurile peste cap.

    A doua lege a prostiei – Probabilitatea ca un om să fie prost nu depinde de alte calități ale sale.
     Ani de observări și experimente m-au adus la concluzia că oamenii nu sunt deopotrivă: unii sunt proști, alții nu, și acestă calitate este de la natură și nu depinde de factorii culturali. Omul este prost așa cum este roșcat sau are grupa I de sânge. Așa s-a născut – după voința Celui de Sus, dacă vreți.
     Educația nu are nimic în comun cu probabilitatea de a avea un anumit număr de proști în societate.         

    Acest lucru a fost dovedit de nenumărate experimente în universități, pe cinci categorii: studenți, lucrători de birou, personal de serviciu, personal din administrație și profesori.       Când am analizat grupul personalului slab calificat, numărul proștilor s-a dovedit a fi mai mare, ceea ce mă și așteptam (Prima lege) și dădeam vina pe condiția socială, sărăcie, izolare, educație insuficientă. Dar, mergând mai departe pe scara socială, același raport l-am văzut printre lucrătorii cu muncă de birou și studenți.
     Și mai impresionant a fost să se constate aceleași cifre și printre profesori – nu contează că am luat profesori din provincie sau din universități: același procentaj dintre profesori s-au dovedit a fi proști. Am fost atât de uimit de rezultate, încât am hotărât să fac experimentul și pe elita intelectuală, a laureaților premiilor Nobel. Rezultatul a confirmat super-puterea naturii: același număr de laureați au fost proști.
     Ideea pe care o lansează legea a doua este greu de acceptat, dar numeroasele experimente confirmă că avem dreptate. Feministele susțin legea a doua, pentru că aceasta spune că proaste printre femei sunt tot atâtea cât și printre bărbați. Locuitorii țărilor din lumea a treia se consolează cu faptul că țările dezvoltate nu sunt chiar atât de dezvoltate.      Concluziile legii a doua sperie: vă veți integra în înalta societate britanică sau vă veți muta în Polinezia, împrietenindu-vă cu vânătorii de capete locali; vă veți închide în mănăstire sau vă veți petrece restul vieții în cazinouri, în prezenta unor femei decăzute – oriunde veți fi nevoit să vă ciocniți de același număr de idioți, care (Prima lege) vă va depăși așteptările.

     Legea a treia a prostiei – Prostul este acea persoană ale cărei acțiuni duc la pierderi pentru alți oameni sau grupuri de oameni și nu aduc beneficii actantului sau chiar se transformă în evenimente negative pentru el.
Legea a treia presupune că toți oamenii se împart în 4 grupuri: naivi (N), deștepți (D), infractori (I) și proști (P).
Dacă Vasile acționează în așa fel încât suportă pierderi, dar îi aduce beneficii lui Petru, atunci el face parte din categoria naivilor (Zona N). Dacă Vasile face ceva care îi aduce beneficii și lui, și lui Petru este deștept, pentru că a acționat deștept (Zona D). Dacă acțiunile lui Vasile îi aduc beneficii numai lui insusi, iar Petru are de suferit de pe urma lor, atunci Vasile este infractor. Și, în final, dacă Vasile se află în Zona P, sunt pierderi de ambele părți.
     Nu e greu de imaginat amploarea daunelor pe care le pot provoca proștii, nimerind la conducere și având autoritate politică și socială.
     Dar, trebuie specificat ce anume îl face pe un prost periculos.
     Oamenii proști sunt periculoși pentru că oamenii raționali cu greu pot deduce logic un comportament irațional. Un om deștept poate să înțeleagă logica infractorului, pentru că infractorul este rațional – el pur și simplu vrea să primească cat mai mult câștig, cu toate că nu este suficient de deștept ca să câștige singur. Infractorul este previzibil, de aceea poți face sistem de apărare.
     Să prognozezi acțiunile unui prost nu poți; el îți va face rău fără vreun motiv, fără scop, fără plan, în cel mai neașteptat loc, în cel mai nepotrivit moment. Nu aveți tehnici de a anticipa atacul lui. Într-o confruntare cu un prost, cel deștept se lasă pe mâna prostului, o ființă întâmplătoare, cu reguli neînțelese de deștepti.
     Atacul prostului, de obicei, te ia prin surprindere. Chiar și atunci când atacul este evident, ți-e greu să te aperi de el, pentru că nu are o structură rațională. Despre asta a scris Schiller: “Împotriva prostiei, chiar și zeii sunt neputincioși.”

     A patra lege a prostiei – Deștepții subestimează mereu potențialul distructiv al proștilor.
     Să fii deștept și să uiți că ai de-a face cu un prost, în orice moment al zilei, în orice loc și în orice circumstanțe înseamnă să comiți o eroare care te va costa foarte scump.
     Naivii din zona N nu pot recunoaște de obicei pericolul proștilor din zona P, ceea ce nu e de mirare. E de mirare faptul că proștii sunt subestimați și de deștepți, și de infractori. În prezența unui prost, ei se relaxează și se bucură de superioritatea lor intelectuală, în loc să se concentreze și să ducă pierderile la minimum atunci când prostul va trăzni ceva.
     Un stereotip răspândit – că prostul își dăunează doar lui însuși. Nu. Nu trebuie să confunzi proștii cu naivii neajutorați. Niciodată nu faceți alianță cu proștii, imaginându-vă că-i puteți folosi pentru propriiile beneficii – dacă veți face așa, pesemne că nu înțelegeți natura prostiei. În acest fel, le oferiți proștilor un câmp pe care pot să facă tot ce vor și să aducă daune mari.

    A cincea legea a prostiei – Prostul este cel mai periculos tip de personalitate.
     Prostul e mai periculos decât infractorul. Rezultatele acțiunilor unui infractor perfect – o simplă trecere a bunurilor materiale de la un om la altul. Societății nu-i este nici mai cald, nici mai frig de la asta. Dacă toți membrii acestei societăți ar fi fost infractori ideali, ea ar fi putrezit încet, dar nu ar fi fost o catastrofă. Întreg sistemul ar fi fost redus la transferul de bogăție în favoarea celor care acționează de dragul acesteia și, luând în considerare că toți ar fi fost infractori, sistemul s-ar fi bucurat de stabilitate. Acest lucru poate fi ușor observat la țările unde conducerea este coruptă, iar cetățenii mereu încalcă legile.
     Atunci când în scenă intră proștii, tabloul se schimbă. Ei aduc pagube, fără a avea beneficii. Bogăția este distrusă, societatea trăiește în sărăcie.

    Istoria ne arată că, în orice perioadă, țara progresează atunci când la conducere sunt suficient de mulți oameni deștepți, care să rețină proștii activi și să nu le permită să distrugă ceea ce au creat deștepții.
     Într-o țară în regres, proștii sunt la fel de mulți, dar la conducere observăm o creștere a numărului de infractori proști printre ceilalți cetățeni – naivi prostuți. Această schimbare cu siguranță crește urmările distructive ale acțiunilor proștilor și toată țara se duce de râpă.

    Se naște o întrebare simplă: Recunoașteți, în realitatea de zi cu zi din Penitenciarul Poarta Albă, personaje care se înscriu perfect în tipologia lui Carlo Maria Cipolla ?

14 răspunsuri la „Despre universul etern al prostiei”

  1. AM INVINS SISTEMUL:Nr. unic (nr. format vechi) : 948/113/2016
    Data inregistrarii 07.12.2016
    Data ultimei modificari: 23.03.2017
    Sectie: Secţia contencios administrativ şi fiscal
    Materie: Contencios administrativ şi fiscal
    Obiect: anulare act administrativ
    Stadiu procesual: Recurs

    Părţi
    Nume Calitate parte
    RĂILEANU MARIN Recurent Reclamant
    PENITENCIARUL BRĂILA Recurent Pârât

    Şedinţe
    23.03.2017
    Ora estimata: 8:30
    Complet: Complet 1 R- CAF
    Tip solutie: Admite cererea de recurs
    Solutia pe scurt: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Penitenciarul Brăila. Admite recursul declarat de reclamant. Obligă recurentul pârât la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către recurentul – reclamant. Definitivă. Opinie separată: în sensul admiterii recursului declarat de pârât, casării sentinţei şi respingerii cererii formulată de reclamant ca nefondată şi a respingerii recursului reclamantului.
    Document: Hotarâre 552/2017 23.03.2017

    16.03.2017
    Ora estimata: 8:30
    Complet: Complet 1 R- CAF
    Tip solutie: Amână cauza
    Solutia pe scurt: Amână pronunţarea la data de 23.03.2017.
    Document: Încheiere – Amânare ulterioară a pronunţării 16.03.2017

    09.03.2017
    Ora estimata: 8:30
    Complet: Complet 1 R- CAF
    Tip solutie: Amână cauza
    Solutia pe scurt: Amana pronuntarea la data de 16.03.2017.
    Document: Încheiere – Amânare iniţială a pronunţării 09.03.2017

    Căi atac
    Dată declarare Parte declarantă Cale de atac
    18/11/2016 PENITENCIARUL BRĂILA, Recurs
    05/12/2016 RĂILEANU MARIN, Recurs

    Apreciază

    1. Foarte urit din partea conducerii de la penit Braila.
      Este pacat ca altceva mai bun de facut nu au avut deci sa va decimeze sindicatul chiar prin domnul jurist Antipa Marin, sau ANTIM cum se mai semenaza el pe saituri.
      Cum a devenit el oare jurist? Cu juma” de norma? O fi luat si el 50% ca si dumneta, domnule Raileanu?

      Apreciază

    1. un oribil santaj SNLP, acela de a reactiva refuzul de munca suplimentara! este exact ca la bordel; atitudine de prostituata, gen cine da mai mult! nu citesc nimic despre statut, despre concursuri trucate, despre imputerniciri, despre 50% :”Nu ca am avea vreo norma, dar in penitenciare nu am dus lipsa de proteste in ultimii ani iar acestea au avut efecte cuantificabile. La mitingul SNLP din 2015 am cerut (printre altele) 1000 de posturi finantate in plus si le-am primit, chiar daca pensionarile ne-au tinut pe loc ca total efective, iar la mitingurile din 2016 am cerut salariul de merit si l-am primit. Asta vom face si acum dar cu o tinta clara si cu maxima coerenta si determinare. La acest moment ANP a intrat in joc alaturi de noi si sutinem impreuna amendamentele care in sistemul nostru ar produce efectele cel mai relevante din structura. Speram sa intre si MJ la sustinere. La cel mai mic semn de nereusita, suntem pe trotuare pe termen nelimitat si reactivam refuzul muncii suplimentare. Am avut grija ca acest mesaj sa fie receptionat intocmai.”- snlp.ro.

      Apreciază

      1. va pot indica eu un model de prostie: directorul imputernicit de la penitenciarul BRAILA ofiterul – secretariat detasat de la penit. Craiova , fostul subofiter M.Ap..N.- DANIEL BARBU. Urmeaza locul al doilea !

        Apreciază

      1. Merg la MJ pentru a incerca sa suspend efectele acestui ordin cegenereaza coruptie in penitenciare- 50 % majorare salariala!
        Directia Elaborare Acte Normative 17:11 (Acum 23 de ore) către mine
        Bună ziua, Urmare solicitării dumneavoastră vă informăm că în data de 29 martie 2017, între orele 11-13, Ministerul Justiției organizează o dezbatere cu privire la proiectul de Ordin al ministrului justiției privind prelungirea aplicării în perioada 1 martie 2017 – 31 decembrie 2017 a Ordinului ministrului justiției nr. 820/C/2015 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea majorării pentru lucrări de excepţie sau misiuni speciale funcţionarilor publici cu statut special şi personalului civil din sistemul administraţiei penitenciare și a Ordinului ministrului justiției nr. 821/C/2015 privind condiţiile de acordare a majorării salariale pentru funcţionarii publici cu statut special şi personalul civil din sistemul administraţiei penitenciare care desfăşoară activităţi în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează. Dezbaterea va avea loc la sediul Ministerului Justiției, Sala de Consiliu, etajul I. Vă mulțumim pentru colaborare.Va anunt pe aceasta cale ca BANUTA PETRICA si TOPALA EMILIA sunt propusi pentru 50 % , oare stiti ce misiuni de exceptie sau lucrari speciale au facut?

        Apreciază

        1. Nu stim ,dle Presedinte! Cum aflam ce „lucrari de exceptie si misiuni speciale ” au facut cei doi merituosi?Nu de alta ,dar sa nu mor nestiutor…..Eu zic ca ar trebui trasi la raspundere juridica cei care i-au propus si au fundamentat propunerile precum si cei care au analizat acele propuneri.Marfa ptr DNA!

          Apreciază

        2. Dle Presedinte,eu zic ca acest omj 820 contin norme care au efect discriminatoriu si abuziv. Va dau exemplu art 2 al 1 „fpss executa…..lucrari de exceptie si misiuni speciale,apreciate ca atare de catre conducatorii acestora”Eu zic ca fpss-ul se afla la „aprecierea” sefului,la mana si mintea acestuia,care are preorogativa de a „aprecia”ca o lucrare este de „exceptie” sau o misiune este „speciala”.Sigur,vin art 3 si 4 cu ceva lamuriri,dar ele sunt ambigue si cu grad mare de generalitate,ca de exemplu-„grad ridicat de raspundere sau specializare,complexitate ridicata”….etc Uitati hal de exprimare juridica-„complexitate ridicata”.Putem avea complexitate usoara,ridicata,mica,mare? Sau grad ridicat de raspundere….Adica unii raspund mai putin si altii mai mult la locul lor de munca….aiureala!Pai,daca vorbim de miscarea browniana,acolo ce grad de complexitate avem de a numara particulele de praf de pe toba? Marfa ptr DNA,sa vin asa ii ia!

          Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.