Practici de tip NKVD la Poarta Albă?

NKVD

    Poliția secretă a defunctului URSS (Народный комиссариат внутренних дел – NKVD) era recunoscută pentru anchetele neortodoxe; a fost responsabilă de uciderea fără judecată a numeroși civili. sursa: Wikipedia

    Ce legătură ar avea jocurile de noroc sau barbutul penal cu aceste practici? Dacă lucrezi la Poarta Albă, e posibil să dai peste vreun urmaș al NKVD-ului.

    Jocurile de noroc practicate în penitenciare sunt o sursă de venit, uneori chiar de camătă. Evidența, ținută în scripte, pe răboj sau simple bețe de chibrit, duce la îndatorarea perdanților, care ajung să-și sune familiile pentru a acoperi datoriile. Familiile perdanților virează în conturile creditorilor cât li se cere, în caz contrar, curg datoriile, cu dobândă pe zi întârziere. Aproape ca la creditele cu franci elvețieni.

    Ce riscă dacă nu se achită datoriile? Amenințări, agresiuni sau, pur și simplu, plata în natură. În limbaj penal, va umbla cu ghiveciul spart sau i se va rupe fâșul.

    Se întâmplă la Valu lui Traian, una din feudele penitenciare. Un datornic reclamă, urmează ancheta.

    Un proaspăt ofițer, educator, dar, se pare, cu atribuții de anchetator (să fie oare împuternicit 6 luni ca „șef de secție”, la o secție exterioară, unde avem deja un șef de secție exterioară?) se muncește din greu să ia declarații compromițătoare de la deținuți. Cam fără succes, mai ales că țintele nu par a fi adevărații vinovați.

    Sunt mutați supraveghetori de la Valu lui Traian la centru și invers, din supraveghere în pază. Sunt voci care spun că după aceste mișcări de trupe, domnul anchetator le transmite explicit unui/unor deținut/deținuți, că, dacă nu scriu ce trebuie până la 29.05.2017, să scrie singur(i) cu mâna lui/lor că vor să fie deplanificați de la muncă.

   Vom sesiza ANP, alte structuri (care într-adevăr au atribuții legale în a face cercetări), mass-media și nu ne vom opri aici, pentru că aceste abuzuri trebuie să înceteze.

UPDATE 1: Se pare că totul a plecat de la „nesimțirea” unui supraveghetor în a cere (așa după cum a procedat conducerea și în cazul altora) un 50% în prag de pensionare.

UPDATE 2: Ieri, directorul penitenciarului ar fi  audiat deținuții de la secțiile 5-7 de la secția exterioară Valu lui Traian. S-ar părea că unii dintre deținuții audiați au confirmat faptul că li s-ar fi cerut declarații sub presiune și sub promisiunea acordării de credite (purtătoare de beneficii la recompensare sau la liberare condiționată).

    Directorul nu fusese informat că o parte din deținuți declaraseră refuzul de hrană și nu li se pusese la dispoziție formularele-tipizat. Pănă acum nu a luat nicio măsură. Ne vom ține de cuvânt și azi sesizăm ANP.

4 răspunsuri la „Practici de tip NKVD la Poarta Albă?”

  1. Poate domnul comisar şef Mate îi povesteşte domnului Muscalu şi cum dormea el cu capul pe registre în PC2, în văzul celor de la pluton, care treceau pe acolo, sau a celui de la postul 1, care dacă proceda la fel, făcea la grupa de intervenţie în timpul său liber, toată cariera! Sau cum i-au fugit 2 deţinuţi pe sub gardul puşcăriei de maximă siguranţă al cărei mare şef pe pază era, şi cum l-a băgat la înaintare pe domnul Baltag, azi pensionar, în locul lui Dorin Crăciun, azi şef tură. Iar domnul Babuş, poate a băut apă după fratele său (deşi respectivul avea preferinţe mai degrabă bahice), mare amatoriu de anchete cu caracter aleatoriu, în funcţie de numărul de pumni sau de cantitatea de licori îngurgitată. În final, a fost dânsul cel anchetat, cam penal, şi azi nu e nici măcar pensionar, pe motiv de „cu suspendare”. Aviz frăţiorului amator de anchete kaghebiste!

    Apreciază

  2. FII SOLIDAR
    Tot mai multi colegi adera la sindicatul nostru, au constientizat la rindul lor ca pot fi victimele unor astfel de practici abuzive ale unui regim de trista amintire. Si eu mi-am spus ca nu mi se poate intimpla nimic, pentru ca nu am dat si nu am luat nimic de la detinuti in cei aproape 24 de ani de activitate in sistem. In cele din urma ne vom dovedi nevinovatia, pentru ca cel putin la noi pe tura nu s-au intimplat cele de care suntem acuzati .

    Apreciază

  3. Se intimpla la sectia Valu lui Traian a mult, chiar foarte mult mediatizatului penitenciar Poarta Alba, unde printr- o simpla declaratie a unui detinut care pierduse la carti, li se schimba locul de munca a 5 agenti supraveghetori.

    Unul dintre agenti a avut indrazneala sa ceara 50% inainte de pensionare, altul a indraznit sa-i faca raport (notă scrisă către conducere) medicului sectiei exterioare, dar onorabili nostri colegi ofiteri de a caror capacitate de anchetatori nu se indoieste nimeni nu-i intereseaza ca lacatele de pe sectie se deschid cu mina nici faptul ca detinuti au cheile de la lacatele de la portile de acces in curtile de la sectii.

    Faptul ca un agent efectueaza supravegherea la aproape 200 de detinuti cu regimuri diferite, nu pare sa deranjeze conducerea unitatii.

    De fapt astazi 23.05.2017 injurul orei 7:30 in fata ag. sef.princ. Ujei Augustin si a domnului director Muscalu, domnul comisar sef Mate a spus ca supraveghetorii nu sunt supraveghetori ,si ca dumnealui nu i-a fugit nici un detinut de pe sectia a-4-a. Era din ciclul „pusca si cureaua lata/ ce mai supraveghetor eram odata”).

    Problema este ca cel putin la sectia exterioara Valu lui Traian, in data de 10.05.2017, (data invoca de conducerea sectiei prin domnul anchetator subcomisar Babus) nu a venit nici un detinut de pe alta sectie sa joace carti, de pe sectiile 5-6 pe sectia a-7-a (ca sectia a 8-a a ars relativ recent complet si nimeni nu e vinovat) acum se incearca prin costrangere a se lua declaratii de la detinutii de pe ambele sectii.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s