Mirabila parabolă


    grup

 

    La MAI se numesc ședințe oprative, la penitenciare – de pregătire înaintea intrării în servicu. Cunoscătorii știu, cum este și normal, care este rolul acestora. Mai că se renunțase la ele, în ceea ce ne privește, dar au fost reintroduse de curând. Pentru că e treabă serioasă.

    Numai că soarta nefericită ne scoate în cale o cazuistică cam de poveste, chiar la pușcăria Poarta Albă, unde doi directori (director și DASDRP) se înființează la prima oră pentru a susține acea pregătire. După o vreme, din domnul director curg parabolele.

    După sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, de dimineață, la intrarea în tura de zi, șeful de tură comunică schimbului aflat la sistemul tip ecluză (între porți) numirea pe misiuni, și că trebuie să se prezinte tot schimbul la club.

    Ajuns în club, schimbul așteaptă pe cei doi șefi, care apar la câteva minute. Directorul ăl mare începe: „dacă așa se vrea, o să ne vedem mai des de acum înainte” …. „datorită noilor modificări aduse la legea executării pedepselor privative de libertate, vor fi puși în libertate mai mulți deținuți ca de obicei, existând probabilitatea ca o parte din deținuții nemulțumiți, care nu vor încadra în prevederile legale, să declanșeze o revoltă”. Nasol, or să vrea și ei acasă. Nu mai bine li s-ar comunica din timp cine se încadrează și cine nu?

    „Noi facem parte din structurile de ordine publică și siguranță națională și, spre deosebire de jandarmi, avem cu noile măriri salariale niște venituri mai mari (sunt plătite sâmbetele și duminicile) și, spre deosebire de celelalte structuri, noi avem un program fix și știm când ajungem acasă”.

    Directorul ăl mare slobozește parabolele: „există două grupări în unitate, unul mai mare, iar celălalt mai mic, iar din grupul cel mai mic există 4 „săgeți” – „câteva dintre ele sunt astăzi în sală” care sunt manipulate pentru interesele cuiva de la București. „Săgețile” trebuie să-și asume demersurile pe care le fac, pentru că își vor rupe capetele”. Ca-n zilele bune de la Giurgiu, când alarma unitatea ca să muștruluiască ceva sindicaliști.

    „Ofițerii mei sunt hăituiți” , mai spune ăl mare, că „s-au mediatizat anumite aspecte, iar rufele trebuiau spălate în familie”. A mai spus în continuare domnul director, că, „ne este aplicabilă infracțiunea de insubordonare, cu referire la o persoană care a refuzat să ia serviciul în primire”. Le citește de pe o fițuică, probabil din capitolul distinct cu infracțiuni sîvârșite de militari, unde subiectul activ poate fi numai o persoana care are calitatea de militar, fiind, deci, un subiect calificat.

    „Dacă cuiva nu-i convine poate să părăsească sistemul”, a mai glăsuit ăl mare, fără a spune însă că lipsa de personal e cauza principală pentru neavizarea cererilor de transfer. Un progres, totuși, față de formula „avem 100 la poartă”. Nu?

    Persoanele confuze au dorit a doua zi, pe 17 ale lunii să afle care e sensul unor termeni. Care grupuri? Rockefeller, Bilderberg? Extratereștrii? Care săgeți? Ăl mare zice: „parabole”.

„Mare lucru-n lume e și-nvățătura!

Ține loc de multe, chiar și de talent…

Printr-o bună școală, rafinezi natura:

Din vițel poți scoate un bou eminent.”

    Un bou permanent, am adăuga noi.

    Fabula Boul și vițelul e destul de clară, comparativ cu mesajul încifrat al directorului cel mare. Știm cine e boul, cine e vițelul (deși unii susțin că e acolo și o oaie, dar fiind mai în spate, nu încape în poză, iar Petre Daea susține că e statuie vie).

     P.S.:  Aveați dreptate domnule Dobrică. Cu ursu`nu te pui!