Operațiunea Metro

Avatar

     Din galeria proștilor cu istoric de legendă iese la rampă nou personaj (tot un șef de tură de la pușcăria Guadal-Canal) desprins parcă din epoca de piatră.

     După căderea liberă, gravitația și energia cinetică, avem acum „Operațiunea METRO”. I-am fi putut spune de-a dreptul, adică prostia umană în stare pură, dar episodul îl definește pe personajul nostru. Așa a rămas el în conștiința colectivă (penitenciară).

     Personajul nostru, întors de la lucru, staționa în uniformă, în mașină, alături de partenera de ocazie luată de pe marginea șoselei. Mai precis, una din tinerele acelea adepte ale unei profesii liberale. La un moment dat, chiar în mijlocul acțiunii, îi ciocăne discret jandarmeria în geam și-l întreabă: „Deranjăm” ? Personajul a început să scherlăie și să-l sune pe tac`su.

     Tot în timpul liber, e reperat într-un club de niște interlopi care fuseseră la „studii” la Guadal-Canal. Conform procedurii, a fost folosit pe post de scrumieră, posesorii de cefe late stingându-și țigările pe ilustrul nostru personaj. Alte scherlăieli. N-o să le mai meargă mult, personajul are deja acum un pistol, pe care-l poartă, ca orice mare boss, în zona inghinală.

     Are o ispravă și în timpul serviciului, de circ fiind faza cu motocicleta. Un cunoscut a avut neinspirata ocazie de a trece pe la Guadal-Canal și să dea peste marele boss în misiune. N-a mai scăpat de el până nu i-a dat și lui Mobra. N-a dat, ce-i drept, decât o tură până la fiare (un punct de colectare fier vechi, la 2-3 click-uri de Guadal-Canal).

Comentarii

  1. […] Personajul nostru lovește din nou. Venit din tenebrele galaxiei, acest extraterestru într-ale penitenciarelor demonstrează încă o dată că involuția speciei umane nu numai că este posibilă, ci uneori, chiar ireversibilă. […]

  2. […] recursul pe care l-a înaintat și semnat (e vorba despre o evaluare profesională făcută de un șef de tură cu probleme la mansardă, anulată pe fond), fostul director are altă […]

  3. […] de teste omologate și dacă testările psihologice periodice au și scopul de a preveni eventuale tulburări […]

  4. […] în perioada 30-31.08.2017, la Penitenciarul Constanța-Poarta Albă, a mai „descoperit” că prostia și incompetența nu pot fi […]

  5. Flacaul asta are dosarul mai mare decat al lui Vatica.
    Un episod interesant a fost acela in care domnul Avatar a facut deliciul salii de judecata , cand a luat cuvantul peste judecatoare, noroc ca a intervenit un membru al escortei si a calmat bestia din el.
    O alta situatie comico-tragica as putea spune, este aceea de la ETG cand , bestiuta, a afirmat ca are cine sa faca perchezitie, ca are slugile lui ( agentii ) moment in care, ,,slugile” si-au sunat seful, i-au spus sa faca in asa fel incat sa elimine personajul negativ din peisaj ca nu cumva sa-i faca ei ,, incalzirea ” sa-si ia careva mandat cu el.
    Intrun al treilea episod vedeta noastra, imbracat in uniforma , incepe sa bata cu pumnii si cu picioarele intro toaleta publica in care era o sluga, aaaa pardon un agent am vrut sa zic.
    Parerea mea este ca, acest …..ar putea sa joace fara probleme intr-un film de genul : Zbor deasupra unui cuib de cuci sau , Undeva in Palilula.
    Nu cred ca ar fi cazul sa se concentreze prea mult asupra rolulu , starea personajelor din filmele mai sus mentionate fiind starea lui naturala

  6. oare la dumnealui sa se fi referit domnul Muscalu cand a facut incadrarea de la 3 luni la un an puscarie pentru parasirea postului? nu cred sa fi avut sufletul asta domnul director ,o scaldau ei cumva.
    Bunule Sklavaritean ! nu te mai plimbi cu mobra pe strada in timpul serviciului sa nu te ia doamne fereste cursa in bot

  7. omul a fost terorizat de taticul lui MM-ul, i-a dat calificativ satisfacator, era disperat sa-si faca transferul la Craiova apoi baiatul s-a reabilitat dar prea tarziu pentru transfer acasa pt ca au studiat si cei de la craiova dosarul acestui personaj as putea unic in sistem si au ajuns la concluzia ca nu prea au ce face cu un asemenea….. apoi tot taticu i-a dat exceptional si uite ca acum s-a ajuns in situatia in care domnul Avatar a ajuns ,,seful sefilor de tura” de la CAP , propus in repetate randuri la 50%

  8. Spre deosebire de purtatorul de ovare, pe care tasu l-a facut dintr-o planta (gogosar) sef tură si care are darul din a fi din prost si mai prost(o specie pe cale de dispariție, ocrotită la PA), personajul asta albastru e carismatic , puțin tembel,dar activ în comunitatea hoților.

Lasă un răspuns