Mistificările ANP-ului – (II)

aliens

    Să mai descifrăm ce „descoperiri” a mai făcut DIP din perioada 30-31.08.2017, la controlul efectuat la Penitenciarul Constanța-Poarta Albă, la o sesizare a sindicatului.

    Unul dintre abuzurile semnalate era, existența unor neregului în evaluarea profesională, cu eventuale aspecte de ordin penal.

    Marmotele intergalactice teleghidate prin joystick de la ANP au decretat: „Comisia desemnată cu soluționarea contestației a constatat că agentul șef de penitenciare Trăistaru Claudiu Bogdan a formulat tardiv contestația la evaluarea profesională sens în care aceasta a fost clasată. Potrivit art. 38 din Anexa la O.M.J. 2713/2013, funcționarul public nemulțumit de modul de evaluare a contestației la evaluarea performanțelor profesionale anuale se poate adresa instanței de contencios administrativ, în condițiile legii.

    Referitor la susținerile acestuia privind savârșirea unor fapte de natură penală de către ofițeri cu funcții de conducere din cadrul unității menționam că acesta se poate adresa cu plângere organelor de cercetare penală.

    Cum s-a ajuns la concluzia că a fost tardiv formulată contestația și că falsul în fișa de evaluare poate fi dedus justiției numai de titularul dreptului, nu și de către o comisie de control, nimeni nu poate ști. Sau ca propunere măcar. Și oare de când „Anexa la OMJ nr. 2713/2013” are articolul 38? Și care dintre anexe?

    „Referitor la evaluarea profesională a agentului Milciu Adrian au fost efectuate verificări cu ocazia soluționarii petițiilor cu nr. 31729/2017 și 200133/2017 adresate Administrației Naționale a penitenciarelor ce catre Sindicatul Național SINPEN 2016 Constanța, în urma carora s-a concluzionat faptul ca în perioada 01-31.01.2017 s-a realizat evaluarea activității profesionale a petentului concretizată prin acordarea calificativului ,,Bun” care a fast contestată de acesta. Comisia desemnată cu soluționarea contestațiilor a modificat punctajul unor itemi însî nu a modificat calificativul acordat de evaluator. Potrivit art. 38 din Anexa la O.M.J. 2713/2013, funcționarul public nemulțumit de modul de evaluare a contestației la evaluarea performanțelor profesionale anuale se poate adresa instanței de contencios administrativ, în condițiile legii.

    Cu toate că există un precedent în materie de anulare a unui calificativ pe motiv de lipsă de obiectivitate, cadrele responsabile cu activitatea de evaluare profesională fiind „reinstruite” să-și facă treaba, diferența de 0,75 puncte la punctajul acordat agentului nu le-a indus celor două personaje de pe altă planetă niciun semn de întrebare. Nu se știe nici dacă au verificat măcar care este motivul pentru care, la data controlului, obiectivele individuale pentru 2017 nu au fost aduse la cunoștința angajaților. Cum se va face evaluarea profesională?

    Dar marmota ce-mi făcea? Învelea frumos în staniol neregulile de la Poarta Albă. Ce ar mai fi lipsit de aici? Un eventual ghid de bune practici ale DIP, plecând de la rezultatele controlului de la pușcăria cu pricina.

Un răspuns la „Mistificările ANP-ului – (II)”

  1. Domnii de la D.I.P au venit sa ancheteteze probleme mult mai importante decat abuzurile care se fac la Poarta Alba asupra membrilor sindicatului SINPEN 2016 CONSTANTA , mai exact , nu intelegeau cum imi execut eu serviciul fara sa semnez fisa postului ( una abuziva care prevedea un program flexibil 12-24, 12 -48 sau la 8 ore , asta fiind doar una dintre neregulile prevazute in fisa respectiva).
    Un alt aspect care ii interesa pe dumnealor era faptul ca , daca cumva , ne instiga sindicatul sa facem demersuri catre diferite institutii.
    In prima faza, cand le-am inmanat copii de pe documentele pe care le-am adus cand am fost audiat au zis ca nu e cazul sa las dumnealor , in schimb dupa ce am afirmat faptul ca nu este nici o problema si ca aceste copii imi vor fi de folos la viitoarele demersuri facute catre institutiile abilitate in acest sens, s-au gandit ca ar fi mai bine sa le ia 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s