Protest la Poarta Albă

Din păcate, nu mai putem acorda creditul de încredere ministrului justiției și directorului general al ANP.

Cu ministrul justiției au fost derulate negocieri în cadrul Ministerului Justiției, problemele sistemului penitenciar fiind puse pe tapet la ședințele de dialog social.

Deși ministrul justiției și-a luat angajamentul că le va rezolva, promisiunile sale s-au dovedit a fi deșarte, interesul dumnealui fiind numai pentru infractori (recurs compensatoriu, posibile despăgubiri, modificări aduse legilor justiției și codurilor penale), ori în interes personal (promovarea rudelor sale).

Directorul general al ANP tolerează și acoperă neregulile din sistem, fapt demonstrat cu predilecție în diversele cazuri semnalate în media referitoare la sistemul penitenciar.

Asta fiind starea de fapt, astăzi a avut loc la sediul Penitenciarului Constanța-Poarta Albă o acțiune de protest – pichetarea penitenciarului. Au participat și membrii ai filialei Cartel Alfa Constanța, printre care și președintele filialei, domnul Ion Caraignat și domnul Vasile Zelcă, liderul SNPPC Constanța.

Au fost prezenți  Sorin Dumitrașcu, Cosmin Dorobanțu și reprezentanți media (DIGI24, TVR, B1). Mai jos, imagini și filmări din timpul desfășurării protestului.

4 răspunsuri la „Protest la Poarta Albă”

  1. „Până în prezent, singura reacție a ministrului Tudorel Toader a fost aceea de a dezinforma opinia publică referitor la nemulțumirile angajaților penitenciarelor care protestează pretinzând că, subit, condițiile din penitenciare s-au îmbunătățit, deși volumul investițiilor în penitenciare a scăzut drastic în mandatul domniei sale, de la 42 de milioane de lei la 25 de milioane de lei in 2018 față de 2017, după ce fusese înjumătățit în 2017 față de 2016.

    Ministrul se poartă de parcă n-ar fi coordonatorul penitenciarelor de aproape 2 ani, lansând, în replică, teme false și pretinzând c-ar fi descoperit brusc că avem prea multe drepturi precum cele la decontarea transportului, la și de la locul de muncă, majoritatea penitenciarelor fiind în afară localităților urbane, ori la locuință de serviciu, majoritatea absolvenților fiind repartizați în alte localități decât cele de domiciliu.

    Mai pretinde ministrul Justiției, Tudorel Toader, că legea nu trebuie respectată și că poate să ne fure prin semnătura domniei sale și la plata orelor suplimentare, un drept câștigat abia în 2018 pentru angajații din penitenciare prin efortul sindicatelor. Motiv pentru care am și sesizat luna trecută Parchetul pentru un nou abuz în serviciu în sarcina domnului Toader și am cerut anularea în instanță a acestui ordin ilegal.

    Așa reacționează un sinecurist de profesie, care are venituri de aproape 60.000 de lei pe lună (nu, nu este o greșeală), conform propriei declarații de avere.” – Cotidianul

    Apreciază

  2. Se pare ca prin acțiunea de protest de la Poarta Albă am pus pe gânduri sau mai exact l-am scos din minți pe Tudorel …… modelul.
    Chiar dacă a încercat sa schimbe ceva prin modul lui pe la tv, nu a reuțit decât să ne arate că are morcovul cu tot cu frunze. Felicitări tuturor celor care au participat la protest.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s