„Ievaluarea” – pe diagonală


garga

După ce a pus temeinic umărul la modificarea legilor justiției, chiar dacă a primit un cartonaș roșu de la Comisia de la Veneția, ministrul justiției se gândește că încă nu e suficient pentru aservirea totală a justiției și demolarea statului de drept.

Iată că, după (i)evaluarea procurorului șef DNA, i-a venit rândul și procurorului general. Mai jos este un material video în care, printre onomatopeele care fragmentează vocea de flașnetă și caznele la care e supusă limba română ar fi vorba despre evaluarea activității manageriale a procurorului general, avută ca punct de plecare pentru destituirea acestuia. Practic, este rechizitoriul unei execuții anunțate.

De unde a plecat totul? <<La finele lunii august, Tudorel Toader a anunţat că a declanşat procedura privind evaluarea activităţii manageriale a Procurorului General Augustin Lazăr. Mişcarea a venit în contextul în care un consilier guvernamental (cu condamnare penală) a publicat, pe contul său de Facebook, un protocol secret încheiat între Parchetul General şi SRI, susţinând că i-ar fi fost lăsat pe prag joi dimineaţa de un… necunoscut (potrivit unor surse chiar din secția Adinei Florea, protejata ministrului justiției, prin copiere).

„Evaluarea” a continuat şi după ce Procurorul General a demonstrat cu documente nu doar că protocolul publicat de Vâlcov era abrogat ci şi că Tudorel Toader ştia de existenţa lui, deşi ministrul afirmase contrariul.

Procurorul Augustin Lazăr a intrat de mult pe lista neagră a PSD pentru poziţiile sale deloc pe placul puterii. Evaluarea sa este privită de mulţi analişti ca primul pas spre o posibilă destituire din funcţie pe modelul Kovesi.

Într-o declaraţie pentru Realitatea TV, procurorul general a afirmat că decizia de evaluare i-a fost impusă ministrului Tudorel Toader, în contextul anchetelor sensibile pe care le desfăşoară Ministerul Publicdosarul violenţelor din Piaţa Victoriei şi dosarul Revoluţiei.>> sursa The Epoch Times Romania .

3 răspunsuri la „„Ievaluarea” – pe diagonală”

  1. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna s-au reunit în cadrul adunării generale convocate, joi, în contextul declanşării, de către Ministrul Justiţiei, a procedurii de revocare a procurorului general al României, Augustin Lazăr, se arată într-un comunicat trimis presei

    Adunarea generală a procurorilor, în unanimitate a hotărât faptul că desfășurarea unei proceduri de revocare cu nesocotirea rolului Consiliului Superior al Magistraturii, al cărui aviz are caracter consultativ, și fără a oferi un drept la apărare procurorului supus revocării nu ține seama nici de Rapoartele Comisiei Europene din cadrul MCV, nici de Criteriile de la Copenhaga, procurorii de rang înalt fiind trecuți practic sub controlul exhaustiv și nelimitat al ministrului Justiției, fiind desconsiderat rolul Consiliului Superior al Magistraturii în gestionarea carierei acestor magistrați. Cât timp un procuror șef poate fi revocat la aprecierea discreționară a unui om politic, fie el și ministru al justiției, nu mai poate fi vorba de vreo independență, fiind creată o influență politică excesivă”, se arată în comunicat.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.