Recursul compensatoriu – etapa tâlhărie

Aproximativ 11.000 de deţinuţi au fost eliberaţi de la începutul anului până la sfârşitul lunii octombrie, dintre care peste 9.000 în baza Legii nr. 169/2017 privind recursul compensatoriu a anunţat Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP). „Din unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor au fost puse în libertate 11.033 de persoane, 9.039 dintre acestea beneficiind de prevederile Legii 169/2017: 1.374 ca …