1 Decembrie – 1918/2018 Sărbătorim împreună


În anul 2018 comemorăm 100 de ani de la evenimentul politic major al anului 1918: desăvârșirea statului național român, realizată prin unirea provinciilor românești cu România. La început a fost unirea Basarabiei cu România (27 martie 1918), mai apoi unirea Bucovinei cu România (28 noiembrie 1918), iar în final unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Țara Mamă, România (1 decembrie 1918). Cele trei uniri formează împreună Marea Unire de la 1918, iar în 2018, la 100 de ani de la acele evenimente, sărbătorim CENTENARUL MARII UNIRI.

Ce sărbătorim la Centenarul Marii Uniri?

Dacă ar fi să rezumăm în câteva idei, în 2018, la Centenarul Marii Uniri, toți cei care simt românește sărbătoresc:

Credința românilor care au făcut Unirea că toată suflarea românească trebuie să trăiască împreună, într-un singur stat, ROMÂNIA.

Efortul susținut al românilor, de-a lungul timpului, de a nu uita că sunt români.

Năzuința românilor de a înfăptui Marea Unire, avută de-a lungul secolelor, indiferent de vicisitudinile istoriei.

Tenacitatea liderilor și a elitelor românești care au întreprins toate cele necesare ca Unirea să devină realitate.

Eroismul și jertfa celor fără de care visul românilor de veacuri, Marea Unire, nu ar fi fost posibil.

Nesupunerea românilor în fața imperiilor vremelnice care i-au afectat interesele și neacceptarea unei sorți potrivnice.

Ambiția românilor de a rămâne împreună după 100 de ani de la Marea Unire.

Rațiunea românilor de a căuta în permanență cele mai bune împrejurări pentru concretizarea aspirațiilor legitime și valorificarea acestor ocazii.

Nu mai puțin adevărat este faptul că, dacă artizanii UNIRII ar ști cine conduce azi România, s-ar răsuci în morminte.

Defilare penitenciare:

5 gânduri despre „1 Decembrie – 1918/2018 Sărbătorim împreună

  1. Guvernul României a realizat cu ocazia Centenarului un film de promovare a României care conţine două neadevăruri, aşa cum a relatat „Adevărul”. Fotograful Octav Ganea a descoperit încă o inadvertenţă în film, arătând pe profilul său de Facebook că lupii liberi din filmul despre România sunt, de fapt, din Norvegia. „Sătui de atâta bine, toţi «ultimii lupi liberi din Europa» au emigrat pe Shutterstock, colţ cu Norvegia

    Adevărul” a descoperit alte două neadevăruri în videoclipul realizat de Guvern.
    Autorii videoclipului spun la un moment dat, referindu-se la Traian Vuia, că „în România, pentru prima oară un om s-a ridicat de la sol cu un aparat mai greu decât aerul”. Această afirmaţie este falsă, zborul din 18 martie 1906 cu care Traian Vuia a intrat în istoria aviaţiei mondiale având loc la Paris. Un alt neadevăr se referă la Timişoara. Un alt neadevăr din clipul realizat de Guvern cu ocazia Centenarului se referă la Timişoara. Autorii filmuleţului spun, referindu-se la Timişoara, că „în România s-a iluminat electric primul oraş european”. Acest lucru este fals, pentru că în 1884, când Timişoara a devenit, într-adevăr, primul oraş cu străile iluminate electric din Europa, Timişoara era parte a Imperiului Austro – Ungar.

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.