O revoluție cât mentalul colectiv


monument

Prolog

România comunistă. Materialism dialectic, industrializare, cultul personalității. Cel mai iubit fiu al poporului era adulat pe durata a două ore de transmisie, puse cu generozitate la dispoziție de TVR. În acest timp, o parte din potentații vremii, acumulau averi imense pe care nu le puteau etala.

Era incomod să ai un purcoi de bani la saltea și să te plimbi cu Dacia, ca să nu atragi oprobriul public. Mai erau unii, școliți pe la Moscova și care doreau puterea, simțind un vânt prielnic via Petrestroika.

Cuprins

22 decembrie 1989. Dictatorul  decolează cu elicopterul de pe CC, lăsând în grijă lui Victoraș –  copiii, și o baltă de sânge provocată de purtătorii de arme: securiști, milițieni și militari – care-și „făcuseră datoria” pentru apărarea societății socialiste multilateral dezvoltate.

Eșalonul 2 a venit tare din urmă, întru construirea socialismului cu față umană. Au lăsat în urmă mai multe crime, mai multă manipulare, metoda Mebo, jocuri piramidale, mineriade, jaf la nivel național, împrumuturi externe.

Epilog

Dosarul Revoluției a fost redeschis și câțiva din cocoșii vremii au fost inculpați. Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara n-a trecut și asta se vede și-acum.