Suflet candriu


Nu este la primul derapaj de la logică și bun simț. Tudorel, pe numele mic din buletin, acest măr otrăvit din mâna justiției, după ce se vrea vătaf peste magistrații din țară și protectorul infractorilor, mai nou are poluții nocturne cu justiția din UE.

Personaj conflictual

Nu bine ce sindicatele din poliție și penitenciare și-au anunțat acțiunile de protest, că acest măr stricăcios vrea să vânză opiniei publice pielea ursului din pădure, adică niște ipotetice salarii mari ale lucrătorilor din penitenciare, salarii care au rămas în urmă față de alte categorii de bugetari, și la ani-lumină față de cele ale aleșilor locali sau din spuma guvernamentală.

Amneziac

Uitară dar, Tudorel să mai spună și ce salariu are el, fi-su și nevastă-sa, prin ce coincidențe au ajuns pe funcții și dacă astea ar avea per total caracteristicile unui clan sinecurist. Tot uitării dădu și diminuarea drastică a bugetului, pe îmbunătățirea condițiilor de muncă, pentru cenușăreasa sistemului, penitenciarele.

Mania grandorii

N-a uitat însă să-și dea în stambă ca închipuit șef peste justiția din UE, afirmând că statul de drept diferă de la stat la stat, mestecând dumicatul puturos al „neamestecului în trebur`li interne”.  În mintea sa tulburată de beția puterii, nu încape ideea că acest concept, rule of law, e valabil pentru toate statele UE și că a făcut parte din condițiile pe care România a trebuit să le îndeplinească pentru a deveni membru UE.

100% minciună în aerul expirat

Minciuna prin omisiune pare a fi profesia sa de bază, una din afirmațiile sale fiind aceea că sunt mii de români afectați de compunerea completurior formate din 5 judecători, care nu arată decât caracterul mărunt și meschin al cormoranului pleșuv din cada de baie a justiției.

Nu spune că, de fapt, completurile alcătuite din 5 judecători sunt la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde pe rol sunt doar cauzele cu înalți demnitari care au fost acuzați de fapte de corupție, și nu „mii de cetățeni” de rând.

Pentru pojar ești prea mare/ Pentru pneumonie, ești mic/Din trei în trei sicrie, o pneumonie

Arțagul fostului procuror din Panciu și ambiția nemăsurată în a-și subordona justiția și-au arătat adevărata splendoare prin încercarea de a stopa numirea fostului procuror șef al DNA ca procuror european.

12 juriști de profesie di UE au înaintat o propunere:

adică:

  1. Peter FRANK. Procuror general în Germania din octombrie 2015. Anterior a ocupat funcția de procuror general al landului Bavaria.
  2. Ulrike HABERL-SCHWARZ. Judecător austriac, vicepreședinte Eurojust. Președinta comitetului de selecție.
  3. Theodoros IOANNIDES. Avocat, Cipru.
  4. Saale LAOS, judecător la Curtea Supremă din Estonia, șefa secției penale din 2017.
  5. Jean-Claude MARIN. Procuror general pe lângă Înalta Curte de Casație din Franța, între 2011 și 2018.
  6. Ján MAZÁK. Judecător și președinte al Curții Constituționale din Slovacia, membru al Comisiei de la Veneția din 2004, avocat general pe lângă Curtea Europeană de Justiție din Luxembourg.
  7. María de los Ángeles GARRIDO LORENZO. Procuror în cadrul Parchetului General spaniol.
  8. Marin MRČELA. Președintele GRECO (Grupul statelor împotriva corupției)
  9. Antonio MURA. Procurorul general al Italiei, membru în Consiliul Europei.
  10. Vítor Manuel DA SILVA CALDEIRA. Judecător, Curtea Europeană de Conturi.
  11. Martine SOLOVIEFF. Procuror general în Luxembourg, numită în februarie 2015.
  12. Raija TOIVIAINEN. Procuror general în Finlanda, numită în funcție în august 2018,

dar, doctorul de la Bălți zice că nu e cazul. Societatea civilă spune că ar cam fi cazul.

Epilog

Suflet candriu, de papugiu/Cine să-l înțeleagă?!

UPDATE: „Asociatia Forumul Judecatorilor din Romania, Asociatia Miscarea pentru Apararea Statutului Procurorilor si Asociatia Initiativa pentru Justitie, care grupeaza numerosi judecatori si procurori romani, va solicita sa luati in calcul includerea pe ordinea de zi a situatiei respectarii independentei Justitiei din Romania, in conditiile in care rapoartele Comisiei Europene emise in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare, avizele Comisiei de la Venetia si rapoartele GRECO sunt nesocotite de reprezentantii statului roman”, se arata in apelul magistratilor remis printr-un comunicat:

 

 

 

 

4 răspunsuri la „Suflet candriu”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.