Canicula vine cu „măsuri”


 

Un val de aer cald s-a abătut și peste plaiurile dobrogene. Art. 1, alin. (2), lit. a) din OU nr. 99 din 29 iunie 2000, privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecția persoanelor încadrate în muncă, definește ca temperatură extremă temperatura exterioară ale aerului, care depășește +370C sau, corelată cu condiții de umiditate mare, poate fi echivalată cu acest nivel.

Pentru menținerea stării de sănătate a angajaților, este necesară, potrivit OU nr. 99 din 29 iunie 2000, asigurarea apei minerale adecvate, câte 2-4 litri/persoana/schimb.

Mai jos, avem de pe ANM niște valori ale temperaturii resimțite:

12.08.2019

13.08.2019

Angajatorului îi trebuie însă pentru punerea în aplicare a măsurilor legal prevăzute pentru angajați, pentru perioada caniculei, un „plan de măsuri” ori o convocare a CSSM. Nu știm de ce, pentru că actul normativ este destul de clar, la fel și normele de aplicare. Îi mai trebuie angajatorului și un plan de achiziții, cu sprijinul ANP.

În concluzie, nu s-a distribuit nici un fel de cantitate de apă minerală, în perioada 11-12.08.2019.

Singura sticlă cu apă a fost distribuită ieri, în capul unui angajat, de către un deținut, probabil încins la rândul lui de temperatura ridicată. Bănuim că acest incident (ultraj) nu se înscrie în rândul „planului de măsuri” ce stă la dospit prin birourile factorilor de decizie de la Poarta Albă.

Probabil nici în calculele ministrului de justiție, care a găsit cu cale că n-ar fi necesară includerea angajaților de la penitenciare în categoria persoanelor cărora ultrajul ar trebui să fie un pic mai drastic sancționat, ca nivel al pedepsei.

La ce să ne mai așteptăm? Acum, ca au mărit norma de hrană pentru deținuți, aceștia vor arunca-n cap supraveghetorilor cu cârnați?

P. S.: Pe surse se aude că s-a distribuit apă minerală la centru, Poarta Albă. Temperatura resimțită, un termen adoptat de ANM după metode de specialitate, pot fi accesate aici.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.