Scrisoare deschisă


circus

Premise

Recursul compensatoriu, alături de modificările aduce legilor justiției, au generat inechitate socială, favorizând infractorii, în detrimentul victimelor. E constatarea la care au ajuns atât societatea civilă și organizațiile nonguvernamentale, cât, mai ales, forurile europene.

Realitatea din sistem

Actualmente, ANP nu este capabilă sa-și protejeze angajații de actele repetate de agresiune ale deținuților. Nu a susținut în mod convingător majorarea pedepselor pentru ultraj, ba mai mult decât atât a venit cu pseudo măsuri gen cursuri: Prevenirea în 5 minute, Planul de Implementare a Strategiei de reducere a comportamentelor agresive, Curs de comunicare pentru personalul care desfășoară activități cu deținuții dificili și cu afecțiuni psihice.

Vocea publică

Cetățeanul de rând nu se mai simte protejat, și sunt destule cazuri în care a simțit pe pielea lui generozitatea guvernamentală intitulată recurs compensatoriu, care a revărsat pe străzi mii de infractori. Când unul dintre beneficiarii recursului compensatoriu, te atacă pe stradă, în holul blocului sau în propria locuință, mai mult ca sigur ajungi să îți pui destule întrebări privind modul în care statul promovează principiul constituțional – cetățenii sunt egali în drepturi.

Oglinda retrovizoare din ANP

Nici despre angajații de penitenciare nu putem spune că se simt în siguranță. Atunci, cine se simte, totuși, în siguranță? Doar relația ANP – deținuți, se pare că se zbenguie prin copacul fericirii și al încrederii. Aflăm asta dintr-o scrisoare anonimă din care suntem invitați să participăm la un festival unde actorii sunt niște deținuți care, asemenea eroilor din povești, se vor da de trei ori peste cap și se vor descătușa, prin cultură.

Se pare că în biroul din Maria Ghiculeasa, în oglinda retrovizoare, infractorii sunt de fapt și actori, angajații – niște ipohondri, incompetența și nepotismul nu sunt decât excepții și corupția e într-un nor de praf, undeva, pe fugă, aproape că nu se mai vede.

Invitație

cerere

Ne pare rău pentru că nu putem da curs invitației de mai sus, dar avem și noi un ipotetic model de scrisoare:

Scrisoare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.