Nu e cazul să vă impacientați, pentru că nu discutăm despre meniul de Crăciun al deținuților, popularizat pe rețelele de socializare. E vorba despre mizeria, corupția și lipsa de umanism a angajaților de la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Plătăreşti, judeţul Călăraşi, unde bolnavii sunt hrăniţi cu pâine înmuiată în apă, margarină şi mezeluri.

Centrul a fost amendat cu 7.600 de lei de inspectorii DSP, care au constatat nereguli privind condiţiile igienico-sanitare şi privind alimentaţia.

După ce ne mai revenisem puțin după inițiativa legislativă potrivit căreia, deținuții vor avea totuși, obligativitatea să mai și muncească, nu numai să beneficieze de efectele „recursului compensatoriu”, vedem cum în așa-zisul centru de recuperare există un singur duș și o toaletă turcească pentru 50 de persoane. Plus achiziții de la o firmă de catering din maramureșean și cartofi achiziționați cu 3,29 lei, deși puteau fi luați direct de la producător cu 1,20 lei.

Cu un tupeu fantastic, managerul „centrului de recuperare” îi spune jurnalistului la un moment dat că „nu e chiar așa un dezastru cum spuneți dumneavoastră”, iar mai apoi – „și mie îmi tremură sufletul” – probabil de grija bolnavilor de acolo, în niciun caz de frica de a nu rata vreun contract de achiziție cu dedicație, ca să-și mențină funcția.

La finele lui octombrie 2019 a avut loc un curs antidiscriminare, organizat de către Cartel Alfa – filiala Constanța. Prin bunăvoința domnului Ion Caraignat, președintele Cartel Alfa – filiala Constanța, vă punem la dispoziție câteva materiale, care sperăm să fie de folos în înțelegerea fenomenului.

Le-am găsit un pic mai interesante decât clișeul lamultean fiecalumina.

25 Decembrie 2019 – Crăciun la români. Sărbătoare și festin deopotrivă, c-așa-i datina. Acum 30 de ani, unora („dictatorului și sinistrei”) ziua de 25 Decembrie le-a adus ceva mai neconvențional – un tribunal încropit în grabă de către alți criminali, deschizători de drumuri noi într-ale hoției la români.

Tot la 30 de ani distanță, cei acuzați de crime împotriva umanității sunt încă liberi să adulmece de la ei de-acasă aburii oalei cu sarmale. Rudele celor uciși atunci, sunt încă liberi să spere într-un proces corect, care să facă un pic de dreptate.

Sunt încă multe de zis, dar ne oprim aici, criticile în perioada asta nu pică bine pe datină. A fost totuși un an plin, cu plăcuțe suedeze la greu, cu Livache ajuns, în sfârșit, acasă și cu sluga lui cea proastă, câștigând alegerile de anul trecut.

Sărbători cu bine!

 

Ieri s-au împlinit 36 de ani de la moartea marelui poet Nichita Stănescu, poet căruia  i-au fost recunoscute mereu marile merite în explozia poeziei românești contemporane. Dorim, așadar să demarăm un simpozion „Nichita Stănescu” la nivelul organizației noastre sindicate, în memoria regretatului poet.

Asta pentru că avem în rândul nostru și amatori de artă, poezie. Poate se va mai schimba și percepția publică despre categoria noastră socio-profesională, potrivit căreia am fi doar niște gardieni ori torționari, lipsiți de sentimente și mânați de instincte primare.

Redăm mai jos una din poeziile care au fost recitate la simpozion, cu regretul că, deși inițial invitații noștri (doi agenți de la poliția Medgidia) își anunțaseră participarea, în final chestiuni legate de serviciu i-au chemat la datorie. Le-o dedicăm.

Acasă – Nichita Stănescu

Acasa mea e într-un cuvânt
gândit de altul.
Acasa mea e într-un sărut
pe care l-am gândit
în alți doi adolescenți.
Acasa mea este înlăuntrul
săgeții trase înspre zeu de geți.
Acasa mea e gândul ce-l gândești
spre mine.
Acasa mea e numele ce-l am
și mi-l rostești.
Acasa mea e un cuvânt,
un prieten și o curvă.

Fugind din timpul care trece,
ah, timp, bordel al vieții mele!