Sindromul Münchausen prin transfer (by proxy – MSP), este o tulburare psihică a unui adult față de propriul copil prin provocarea deliberată de boli. Prezentându-se întotdeauna foarte îngrijorat și protector el va falsifica istoricul bolii copilului și-i va acuza afecțiuni grave, provocate sau simulate, mutilări, etc.

Văzând relația angajator-angajat de la Poarta-Albă, am face o nedreaptă și nepotrivită extrapolare a sindromului Münchausen prin transfer, considerând angajatorul un agresor care încearcă să-l facă să creadă pe angajat că este nepriceput ori incompetent, și c-ar purta întreaga vină. Sau nu?

Să luăm câteva exemple:

Cheta pentru becuri

Există prostul obicei de a se cere bani angajaților pentru becuri, consumabile, ajungându-se la cca 100-120 lei / schimb. Șeful secției exterioare are el o problemă în a determina subordonații să creadă că au datoria de a se subroga în obligațiile angajatorului. N-are o problemă însă când schimbă programul de lucru după bunul plac, și nici să amintească în treacăt, subordonaților, că acum funcționează comisia de disciplină, poate le va dispărea orice urmă de reticență și vor participa bucuros la chetă.

Dosar(e) de pensionare calculat(e) greșit

Te pensionezi și vezi că lipsește din calcul norma de echipare, fără vreo explicație logică. Pe urmă, la vreo lună distanță, ești chemat din nou să semnezi, pentru că dosarul e returnat de la ANP pentru calcul . . . greșit. Proaspătul/Proaspeții pensionar(i) ar trebui să-și ceară scuze, nu, pentru că oricum sectorul financiar are prea mult de lucru și sunt, numeric, puțini. Mai greșește omul, au fost cazuri când s-a făcut eronat un dosar de pensionare și de două ori. Curat ghinion.

Hotărâri judecătorești ignorate

Sunt de fapt două: una cu drepturi salariile (sporurile pierdute pe perioada concediului de odihnă) și cealaltă pe L544 privind liberul acces la informațiile de interes public. Bani sunt, nu e voință.  Pardon, e voință maximă la 50%, pentru cine manageriază bine.

Exact pe calapodul guvernamental, unde cohorte de rude, pile, etc. nu muncesc, dar iau salarii pe munca altora. Pe principiul „pentru că putem”, într-o miserupeală supremă. Dar astea nu merg la infinit. Poate după 10 noiembrie se mai schimbă puțin atitudinea. Ce ziceți?

Rotirea cadrelor

Șefii de tură sunt „rotiți” exact ca bilele la 6/49. Problema e că în noiembrie, un șef de tură „rotit” are de făcut două evaluări : una pentru schimbul pe care l-a părăsit cu regret în noiembrie, cealaltă, intermediară, pentru schimbul pe care îl păstorește pentru două luni. Cine știe, poate până în decembrie 2020.

Condiții meteo nefavorabile – condiții de muncă, idem

Se strică vremea și apare fenomenul de ceață, temperaturi scăzute pe timp de noapte, umezeală, vizibilitate scăzută. Cine face pază pe perimetru, știe că primește dispoziție să se dea jos din post, și să stea la sol. Cam nasol.

Ar putea fi amenajate însă niște posturi la sol, în ideea că sunt totuși angajați și după o noapte sau mai multe de stat în picioare în frig și în umezeală se întrevăd spitalizări la orizont.

Resursa umană trebuie folosită, așa este, dar nu la blană, totuși.

Schimbare de program

Tot la secția exterioară. Cine e la escorte și e la dispoziție, trebuie să-și schimbe programul. Nicio problemă, însă nu oricum. Se poate cu decontarea carburantului, dacă tot nu asigurați transport pe ruta Medgidia – Valu lui Traian? Păi transport în comun, este, dar nu se sincronizează la plecare cu programul. Sau poate faceți, d-le șef,  un contract cu o firmă de transport în comun, care să asigure transportul la schimburi și la 8 ore? Fără vreo chetă în plus, bineînțeles.

 

Nu zic, e bine și cu educația, dar am limitele mele în a înțelege spectacolele umoristice pentru clienții noștri. Și, cu tot respectul pentru organizatorii care sigur s-au străduit, asta nu e nici educație și nici consiliere. E distracție la pușcărie. Pentru criminali, tâlhari, violatori și hoți.

Sigur, un zâmbet nu strică, dar de ce-am utiliza resurse pentru asta și nu le-am redirecționa către alte activități educative ori de asistență psihosocială. Oare ce învață domnul infractor din iUmor?! Să fie acolo conduita pro-socială care lipsea?!

Citește mai mult pe FSANP.ro

Altfel, sigur, eliminăm stigmatul de pușcăriaș, dar hai să nu-l transformăm în brevet de victimă a societății. Adevăratele victime primesc zero atenție. La fel. Bine și cu terapia prin dialogul real și constructiv și cu oportunitatea de motivare a personalului prin muncă, dar să nu uităm că nu comunicatele de presă despre acțiuni pur ludice rezolvă ecuația reintegrării, mai ales când resursele sunt limitate.

 

 

Cică undeva, în spatele gratiilor, la Rahova, un mare fost lider de partid și-a marcat cei 57 de ani din viețișoara lui, prin vizita unor apropiați. Potrivit Adevărul.ro, ar fi ratat la mustață o învoire. <<„Doar să fie sănătoși. Nu e nimic esențial în plus în această zi”, a precizat Gabriela Livadariu, purtotoarea de cuvânt a instituției.

… după ce șeful parcului auto unde Dragnea lucrează ca mecanic în închisoare l-a caracterizat drept un deținut model. Imediat după ce presa a aflat această informație, directorul închisorii i-a revocat cererea pentru a nu fi acuzat de favorizarea fostului politician. >>

Alții, cu mai puțină empatie față de infractori, l-au sărbătorit în felul lor:

„De ziua ta, Livache

 

E țara-n sărbătoare,

Și-s toți în țol festiv,

Iubirea-i arzătoare,

Ca focu-n #Colectiv.

 

La clip-aniversară,

Oare ar vrea vreun hoț,

Să-ți dea așa, ‘ntr-o doară,

Un tortuleț cu moț?

 

Ori poate-ai vrea, spre baie,

Să-ți creasc-adrenalina

Cum mai curgea, văpaie,

Petrecerea-n Belina.

 

Ar fi chiar oare drept,

Tu, mire între miri,

Să n-ai acum la piept,

Frumoși, trei trandafiri?”

Dacă ne uităm peste ocean, se pare că polițiștii își iau totuși rolul în serios, adică ajută oamenii aflați în nevoie, mai puțin un infractor aflat în vremelnică nevoie de chiolhan de ziua lui. Adică, munca de polițist are și o componentă socială și nu le este rușine că presa le-ar putea da în vileag vreun matrapazlâc.

Aflăm de la știri despre cazul unui coleg de la Penitenciarul Arad, care s-a sinucis la serviciu, prin împușcare cu arma din dotare.

Evenimentul a avut loc în această dimineață, între orele 03⁰⁰ – 04⁰⁰. Nu se cunoaște motivul pentru care a recurs la acest gest extrem, mai ales că era o persoană apreciată de către colegi.

Adresăm pe această cale condoleanțe familiei. Dincolo de factorul uman, rămân destule întrebări legate de prevenirea fenomenului suicidar și de seriozitatea evaluărilor anuale. Rămâne de văzut și dacă armamentul poate fi văzut ca un factor de risc alături de starea psihică a angajaților care îl au în dotare.

Avem mai jos un răspuns mai vechi de la ANP. S-o fi schimbat ceva de-atunci?