Avem o dilemă și nu se întrevede pe moment o alternativă. Cum facem? Simplu, ne informăm, analizăm datele problemei și după aia luăm decizia corectă.

Vom prezenta niște exemplificări, după care venim și cu ceva păreri, rămâne să vedem dacă sunt și soluțiile la final.

Neperformanța lucrătorului și culpabilizarea/victimizarea lui

Pleacă de la educație și de la o falsă premisă indusă în mentalul colectiv, potrivit căreia românul e leneș, bețiv și contraproductiv la locul de muncă. El ajunge să creadă că e suficient că are un job, că trebuie să muncească cât șapte și să se mulțumească cu, eventual, salariul minim pe economie.

Cum procedăm, atunci când ni se spune de către diverși indivizi, la serviciu, că trebuie să fim mulțumiți că avem acest loc de muncă la care trebuie să acceptăm aproape orice, pentru că sunt „100 la poartă” și pentru că „pe XX ale lunii cardul se umflă”? Ne uităm în Sf. Scriptură a muncii (Codul muncii) și în alte izvoare de informare în care scrie că avem și drepturi, pe lângă obligații.

Mai aflăm că nu e de datoria nimănui să muncească în plus pentru că „nu sunt oameni”, neavând responsabilități la nivel de management al resursei umane, și nici să suplinească prin munca lui lipsa personalului. Și că acel card de salariu „se umflă” nu datorită șefului veșnic deținător al dreptății absolute, ci datorită muncii prestate.

Sindicatele. Implicare și cameleonism

O lege nedezbătută prin procedura obișnuită, ci prin asumare de către guvernul Poc (acel pitic frustrat. proaspăt căzut în cap la emisiunea răposatului Andrei Gheorghe) a dus la eliminarea unor drepturi și la ciuntirea puterii de negociere a sindicatelor. La asta s-a adăugat și eliminarea sindicatelor de la dialogul social de către actualul prim-ministru, acea persoană cu minte puțină, lexic sărac și nesimțire maximă.

La asta se adaugă și cameleonismul sindicatelor galbene, adică ăia care ulterior s-au vândut pe funcții și au mimat sindicalismul.

Cum facem? Ne informăm, în primul rând și pe urmă trebuie să luăm atitudine. Tăcerea e similară duplicitarismului. S-a întâmplat la Wizz Air, locul unde angajatorul a dat afară 20 de membri de sindicat, pentru motive inventate. Ulterior, instanța de judecată a decis că demiterile au fost pe motiv de apartenență sindicală și firma a trebuit să plătească amendă, salariile restante celor concediați și să-i reangajeze. La Poarta Albă a fost un episod asemănător, cu sindicatul Frăția, actualmente SINPEN 2016 Constanța. QED – à propos  de sindicatele galbene.

Imixtiuni în activități sindicale. Relația angajat – angajator

E posibil să fie ceva derapaje și în zona asta. Adică, tocmai persoane care fac parte din personalul sindicalizat, dar mai degrabă cu cameleonismul sindical, au pretenția subțire, de a da nouă, lecții de … sindicalism. Ne abordează membrii, le pun întrebări, le cer declarații sau retractări referitor la acțiunile de protest. De ce fac asta? Chipurile, din grija față de membrii noștri de sindicat, de a nu-și pierde încrederea în „mișcarea sindicală”.

Păi, Cum facem? Angajatorul e reprezentat de către director, iar sindicatul de președintele acestuia. Relația angajat-angajator se derulează prin acești doi reprezentanți, așa după cum e definită ea prin Acordul colectiv.

În nici un caz de către directorii adjuncți, șeful/șefii de tură, de serviciu, ori de birou. Non capisci?

Soluții

Sunt, depinde doar de implicarea membrilor de sindicat. Dialog social, acțiuni de protest și declanșarea conflictului de muncă. Dacă dialogul social eșuează, rămâne de tranșat conflictul de muncă în instanță. Ca la Wizz Air.

Gânduri bune pentru toată lumea, în zi de mare sărbătoare a creștinătății. Vă urăm tuturor Paște fericit alături de familie, cunoscuți sau prieteni. S-auzim numai de bine!

Piesa Ioanei Radu – Mai vino seara pe la noi, era una dintre preferințele deținuților de la Tulcea. Îl așteptau pe Ionele ca pe un cireș copt, ca să le aducă, (precum capra cu trei iezi, cea purtătoare de lapte-n țâțe și mălăieș în călcăieș), diverse produse de telefonie mobilă, obiecte de mare căutare la pușcărie.

Numai că, pentru nea` Ionele, comisar pe statul de plată, dar lup paznic la oi în viața reală, micul trafic luară sfârșit, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța îi puseră gând rău și mi-l cam arestuiră pentru 24 de ore.

Altcumva, nea` Ionele poate beneficia de condiții bune în arest, din păcate nu știm dacă asemănătoare ca la IPJ Alba. De unde se poate deduce că, în situațiile în care angajați unui penitenciar, fac percheziție într-alt penitenciar, acolo se petrece ceva nasol.

Pentru că pot apărea întrebări incomode din partea deținuților, în cazul în care figuri cunoscute i-ar percheziționa: „Ce faci, bre, aseară mi l-ai adus și-acum mi-l iei”? Adică acolo unde conducerea doarme pe ea și nu e în stare să stopeze fenomenul, iar cretinii din ANP tot dau cu împuterniciri în specimene gen nea` Ionele.

Roza vânturilor este reprezentarea grafică a frecvenței vântului pe cele opt direcții cardinale și intercardinale, într-un anumit punct sau într-o anumită zonă de pe un teritoriu – Wikipedia. Are legătură cu punctele cardinale și cu realitatea din teren, afară de faptul în care suflă tare alizeul prin creierii unui tânăr împuternicit la pază, la Puerta Blanca.

Deși femeile ar fi, potrivit unor studii, campioane la vânturi, tânărul nostru vrea cu tot dinadinsul să ne demonstreze că nu e chiar așa, chiar din documentele (3___4/14.02.2019) care stabilesc atribuțiile agenților care fac misiuni de pază, prin posturile denumite foișoare.

Îndatoriri generale

Aflăm așadar că genții, iau în primire oarece dotări și au obligația de a descoperii oarece. Că nu părăsesc postul până nu este schimbat de șeful de tură și nici nu vorbesc cu nimeni decât în prezența acestuia. Că uzul de armă s-ar face numai în situații extreme, după ce s-au folosit celelalte mijloace (ce-i drept, lipsește metoda bolovanul – aruncatul cu bolovani în câinii care latră la deținuții care vor să evadeze), mijloace gen folosirea forței sau lovitură cu patul armei.

Îndatoriri specifice

Acum e-acum. P3 cică e la intersecția S-V a LD, care de fapt e SD, mama lui de concept. Deși n-are voie să vorbească cu nimeni în afară de șeful de tură, se subordonează și șefului de schimb, comunicând cu acesta prin semne, probabil.

P5 ține legătura de vedere cu P5 și P8, adică cu el însuși și peste alde P6-P7 și se subordonează șefului de tură (e în stare de dușmănie cu șeful de tură, prin atribuții). P11, acela de la stradă, ține legătura cu P8 și P11, păzind pușcăria pe latura de … N, la S păzind Maica Tereza. P10 asigură paza pe S și V, cu E n-are nicio treabă.

P5 face paza…. unei secții … care de fapt s-ar putea să fie sectorul zoo. Pe lângă fractura de  logică și cea la adresa limbii materne, avem neplăcuta misiune de a invita la reflecție ANP când va analiza oportunitatea unei noi împuterniciri a șefului (tânăr, și care „cunoaște legea”) de la pușcăria prin care DJ228 desparte LD de SD.