Sentimentul de mândrie națională e unul înălțător. Dar, ca orice român care se respectă în vremea CoV-19, mai este câte unul care trăiește în universul lui paralel, la Kuala Lumpur, de exemplu, în viața reală funcționând, mai mult sau mai puțin performant, ca șef la secția exterioară.
În nebunia generală, unii golesc magazinele, alții umblă cu punga pe cap, timp în care, temerarul nostru personaj, umblă cu mândria națională la vedere, prin UK. Ne cerem scuze pentru că nu l-am felicitat de ziua lui, dar presupunem că din motive de roaming, nu prea era disponibil.
Regretăm că la întoarcerea din concediu, a intrat într-o perioadă de izolare, dar e mai bine pentru el și pentru colegii de la secția Valu; colegi pe care-i vizita în control, dar fără tichet de control, ori îi verifica pe agenții rezerve la camera de repaus, să vază dacă nu cumva dorm, ori fac vreun goblen.
Presupunem că, în neînfricarea sa vis-à-vis de temutul CoV-19, nu era total părăsit de simțul datoriei; probabil că dădea sfaturi și indicații prețioase subordonaților, despre cum ar trebui să se protejeze, prin respectarea regulilor de igienă, de lângă malul Tamisei, din cabina telefonică.
Și nu, noi nu credem în ruptul capului, că pe cererea sa de concediu apărea ca localitate unde urma să se deplaseze, alta decât Londra (Doamne-ferește, doar nu era să scrie Oradea!). Și nici nu apreciem ironiile din comentarii, precum că ar fi semănat acea cabină telefonică cu o izoletă, dar pe verticală. Nu. Cabina e cabină, țăranul, tot țăran.
