AN – Autor necunoscut.


PENCIL

    Discutăm despre ceea ce vede și simte un angajat din penitenciare, al cărui nume nu-l cunoaștem. De-aceea autorul este, în această speță literară – necunoscut.

    “Puscarie. Penitenciar. Temnita. Locul unde sunt detinuti detinutii. Cutia cu infractori. Mititica. Facultate. Racoare. PNT. Hotel de 5 stele. Beciul domnesc. Cica toate cele enumerate ar fi sinonime. Multi vad, putini cunosc. Foarte multi , insa, se intreaba ce mare smecherie este sa lucrezi intr-un asemenea loc?.

    Pai este ! Cei ce ajung sa fie inchisi acolo, nu ajung acolo pentru ca au oferit flori unei femei, ci pentru ca au oferit bate-n cap, cutite-n spate sau violuri. Nu au obtinut cercei, telefoane, biciclete sau alte bunuri cumparandu-le din magazin, ci deposedandu-i pe altii de ele.

    Si exemplele sunt sute. Dar nu despre asta-i vorba, ci despre oamenii care lucreaza acolo pentru linistea voastra! Da,da, pentru linistea voastra, a noastra, a tuturor ! As vrea sa pot spune ca e usor sa lucrezi acolo, dar nu e! As vrea sa pot spune ca, asa cum scrie pe unele ziduri, puscaria e grea, dar nu te omoara.

    Dar nu e asa! Te omoara pe tine ca om ! Incet dar sigur! Dupa 15-20 de ani petrecuti in sistemul asta rigid ajungi la concluzia ca cea mai mare realizare a ta este ca ti-ai pastrat mintea intreaga, chiar daca ti-ai mai ajustat un pic caracterul. Sigur, multi nu vor fi de acord cu mine. Se spune ca trebuie sa fii un pic nebun ca sa lucrezi in spitalul de psihiatrie, de exemplu. Probabil trebuie sa fii un pic infractor ca sa lucrezi la puscarie!

    Se mai spune ca nu tu iti alegi meseria, ci ea te alege pe tine ! Si nu in ultimul rand se mai spune ca, daca vrei sa intelegi un om, de ce face/nu face ceva, de ce spune/nu spune ceva, ar trebui sa incerci sa te pui in locul lui, in pielea lui. Sigur , nu-l vei intelege 100%, dar s-ar putea sa fii pe aproape .

   Trebuie sa te si duca mintea pentru asa ceva! Oamenii au inceput sa devina atat de superficiali, atat de egoisti incat au inceput sa ma sperie. Amatorilor de judecati le dau un sfat: judecati-va pe voi! Intr-o buna zi cu totii vom merge fie intr-un loc cu verdeata , unde nici intristare nu-i si nici suspin sau direct la cazanul cu smoala!

    Asa ca fiti oameni buni, traiti frumos, iubiti din suflet, nu din interes si bucurati-va de fiecare dimineata in care soarele (inca) mai rasare. Hai, sa ne fie bine, ca sa nu ne fie rau, vorba regelui.

Le syndrome Mobutu – Les Zaïrois Sans Frontières


mobutu

    Joseph-Désiré Mobutu s-a născut în Lisala, în Congoul Belgian (azi Congo Kinshasa) în 1930. Ulterior s-a autobotezat Mobutu Sese Seko Kuku Ngbendu Wa Za Banga (adică „Atotputernicul luptător care, datorită rezistenței și a inflexibilei dorințe de a câștiga, va merge din cucerire în cucerire, lăsând foc în urma sa).

    Dictatorul, supranumit și regele leopard, îmbrăcat corect, corespunzător, ca un pește, a condus țărișoara sa după bunul plac, devalizând-o. Cum nu toate minunile țin veșnic, a trebuit să părăsească în cele din urmă, țara, și să crape prin Maroc.

    Să lăsăm însă regimul de tristă memorie și să ne urcăm în copacul democrației, în emisfera nordică de această dată, unde sindromul mistificării realității pare la el acasă. La fel ca în Congo, oficial curge lapte și miere, însă, cu unii dintre angajații de la Poarta Albă, lucrurile stau diferit, deși instanța de judecată s-a pronunțat pentru reluarea programului de tură. Cu toate astea, directorul face ce știe, pe mica lui plantație cu negri.

    Nu avem un CV al domnului director, și nici obiectivele pe care și le-a propus să le atingă, însă din presă mai răsbate oarece știre: „Chiar în această vară, sindicaliştii din penitenciare i-au cerut ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, demiterea conducerii de la închisoarea Poarta Albă pentru favorizarea infractorilor VIP şi abuzuri comise asupra angajaţilor.”